Evenimente

Workshop 3. „Vino şi testează-ţi ideea de afacere” 21 februarie 2013

În data de 21 februarie 2013, la Clubul Ţăranului din cadrul Muzeului Ţăranului Român a  avut loc workshopul „Vino și testează-ți ideea de afacere”,  la care au participat 83 de persoane. Întâlnirea a fost moderată de șef lucrări dr. ing. Cătălin Alexe, cadru didactic la Departamentul Management în cadrul Facultății de Antreprenoriat, Ingineria și Managemtul Afacerilor.

Doamna Alina Sava, coordonator monitorizare şi control în cadrul proiectului, a deschis workshopul cu o scurtă introducere despre specificului proiectului şi al evenimentului şi cu o prezentare pe tema lansării unei firme de prestări servicii financiare pentru o un client – firmă de transport aerian, care vizează analiza de costuri de lansare şi analiza de costuri lunare pentru susţinerea activităţii în România. Agenda întâlnirii a fost continuată de o expunere aplicativă a invitatului special, domnulșef lucrări dr. ing. Cătălin Alexe, cu o temă cu caracter antreprenorial.  Acesta a prezentat o serie de aspecte relevante referitoare la evaluarea și testarea ideii de afacere. Astfel, au fost subliniate, pe scurt, o serie de subiecte de interes cum ar fi:  importanța ideii de afacere și posibilele efecte obținute în urma valorificării acesteia, o modalitate de clasificare a ideilor de afacere, conceptul de oportunitate de afacere, modalitățile de creare de noi afaceri, despre tendințele întâlnite pe piața din România ca punct de plecare în demersul antreprenorial, o serie de sfaturi referitoare la inițierea și dezvoltarea afacerilor, conceptul de plan de afacere ca principal instrument de verificare a validității ideii de afacere. La sfârșitul expunerii domnul Cătălin Alexe a răspuns diferitelor întrebări venite din partea participanților și ia antrenat pe aceștia în câteva discuții referitoare la tematica respectivă.

În cea de-a doua parte a serii, dl. Alexe Cătălin a propus un exerciţiu practic de dezvoltare şi exersare a abilităţilor antreprenoriale, încurajând participanţii să lucreze pe grupe mici în schițarea câtorva aspecte relevante ce țin de conținutul unui plan de afacere, care să vizeze o anumită idee de afacere propusă de fiecare grup.

La finalul serii, câteva grupuri au prezentat rezultatul muncii lor primind sfaturi utile de la dl. Alexe Cătălin  și de la ceilalți participanți aflați în sală. Participanți au fost încurajați să-și continue demersul antreprenorial început prin dezvoltarea ulterioară a unui plan de afacere și să caute oportunitățile și resursele pentru punerea în practică a câtorva idei de afacere care sau dovedit viabile.